[vc_row][vc_column][vc_column_text]Azi, despre ceaiul de muşeţel:

Cel mai frecvent cunoscut pentru efectele sale calmante, ceaiul de muşeţel ne poate ajuta şi atunci când suferim de insomnie sau pur şi simplu avem perioade în care adormim mai greu din cauza stresului, alimentaţiei sau altor factori externi.

Într-un studiu în care au fost implicate 80 de femei pospartum cu probleme generate de lipsa somnului sau a calităţii acestuia, s-a atestat că numai după două săptămâni în care au consumat ceai de muşeţel, femeile au dormit mult mai uşor şi mai odihnitor, în acelaşi timp reducându-se şi simptomele depresiei.

Alte studii realizate de către specialişti din întreaga lume au concluzionat că ceaiul de muşeţel poate fi un somnifer natural, poate înlătura stările de trezire spontană în timpul nopţii şi oferă putere de concentrare dacă este folosit de două ori pe zi.

Dar, muşeţelul nu este numai un bun calmant – sub formă de ceai el are efecte antibacteriene, antiinflamatorii şi de protecţie a ficatului.

Există deovezi testate conform cărora ceaiul de muşeţel previne sau ameliorează ulcerul şi combate diareea.

Tot ceaiul de muşeţel reduce simptomele sindromului premestrual, îmbunătăţeşte nivelul glicemiei, insulinei şi lipidelor sanguine, fiind un suport real pentru persoanele care suferă de diabet.[/vc_column_text][vc_empty_space][/vc_column][/vc_row][vc_row el_class=”author”][vc_column][vc_column_text el_class=”authorInfo”]

Ceaiul de muşeţel este renumit pentru efectul său calmant, dar în plus ajută la ameliorarea simptomelor premestruale, fiind şi un antibiotic natural.

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_cta h2=”Delicatesele Nux delicii vă așteaptă” h2_font_container=”font_size:20px” h2_use_theme_fonts=”yes” h4=”Găsiți in magazin dulcețuri innobilate cu nucă, zacuște și salată de ardei kapia copt” h4_font_container=”font_size:14px” h4_use_theme_fonts=”yes” shape=”square” style=”flat” color=”grey” add_button=”right” btn_title=”Magazin” btn_style=”flat” btn_color=”warning” btn_align=”right” btn_i_icon_fontawesome=”fa fa-shopping-cart” use_custom_fonts_h2=”true” use_custom_fonts_h4=”true” btn_link=”url:https%3A%2F%2Fwww.nuxdelicii.ro%2Fmagazin%2F|||” btn_button_block=”true” btn_add_icon=”true” btn_custom_onclick=”true”]

[/vc_cta][/vc_column][/vc_row]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Explore More

Marius Tudosiei, promotorul mâncărurilor sănătoase și creative

[vc_row][vc_column][vc_column_text]Marius, hard working băcan de când s-a născut, visează mâncăruri creative, respectă ingredientele, gătește cu bucurie și… iubește nucile. Titulatura este pusă’n cui și libertatea de a te juca liber

Vinetele nu sunt, de fapt, legume

[vc_row][vc_column][vc_column_text]Erai sigur că printre legumele pe care le consumi, se numără şi vinetele? Se pare că, de fapt, aceste fructe speciale prin formă şi gust, sunt fructe de pădure. Originare

Salată de ardei kapia copt

[vc_row el_class=”product”][vc_column width=”2/3″][vc_column_text]Ştiţi gustul acela uşor dulceag şi sărat în acelaşi timp?! Ei bine, îl regăsim, mai ales în salata kapia. Iar, toamna, când afară e din ce în ce

Fructele lunii iunie – răsfăţ dulce şi sănătos

[vc_row][vc_column][vc_column_text]Luna iunie este călduroasă, dar încă fresh, poate nu aşa plină de vitalitate precum luna mai, dar uşor răsfăţată, îi place să ne alinte oferindu-ne fructe din lumea iubirii, a