Salată Caesar cu nucă

Salată Caesar cu nucă

Vă propunem o salată foarte simplu de preparat, dar contrar acestei simplităţi, cu un gust delicios. Este o salată foarte des preparată în casele oamenilor sau la restaurant, suntem siguri că aţi mai auzit de ea sau chiar aţi mâncat-o, dar noi v-o recomandăm cu un strop de savoare în plus, adusă de nucă.

Cu mult verde şi un sos rafinat, dar puternic. O preparăm la cină sau în weekend, înainte de celelalte feluri de mâncare. Uneori o punem sub formă de garnitură, deşi am încercat să ne dezobişnuim de acest obicei şi să o mâncăm de sine stătătoare pentru a ne bucura pe deplin de gustul ei.

Ingrediente:

Pentru salată

  • 2 ciorchini salată verde (în funcţie de preferinţe);
  • 6 ceşti cu frunze rucola;
  • 2 ceşti cu andive tăiate subţiri

Pentru dressing:

  • ½ ceaşcă nuci uşor prăjite;
  • 8 anşoa file;
  • 2 linguri de muştar Dijon;
  • 1 lingură de oregano uscat;
  • 1 căţel de usturoi tocat mărunt;
  • 3-6 linguri de suc de lămâie proaspăt stors (în funcţie de preferinţele fiecăruia);
  • ½ ceaşcă ulei de măsline extravirgin;
  • ¼ cană parmezan ras;
  • 1 vârf de sare;
  • 1 linguriţă piper negru proaspăt măcinat;
  • 1 linguriţă sos roşu cu ardei iute (opţional);
  • 1 ceaşcă nucă uşor prăjită pentru garnitură;
  • ½ ceaşcă de parmezan pentru garnitură

Preparare și consum:

Amestecaţi salata verde cu frunzele de rucola şi cu andivele, aşa încât proporţia să fie 1:1. Apoi, lăsaţi amestecul deoparte şi vă ocupaţi de sos. Pentru a face dressing-ul, puneţi într-un blender nucă, anşoa, muştar, oregano, usturoi şi 3 linguri de suc de lămâie. Când nu mai rămâne nicio bucată mare din ingredientele combinate, scurgeţi uşor uleiul de măsline şi mixaţi-l uniform, amestecând şi cu o spatulă.

După adăugarea uleiului de măsline, ajustaţi grosimea sosului cu apă (de cele mai multe ori, adăugăm 1 lingură cu apă). Asezonaţi cu sare, piper, iar pentru cine doreşte suplimentar suc de lămâie, sos de ardei iute, parmezan. Adăugaţi mai întâi jumătate din cantitatea de dressing, apoi cealaltă jumătate şi, pe rând, amestecaţi foarte bine aşa încât fiecare frunză să primească din aroma sosului. Lăsaţi salata să se “odihnească” 10 minute, apoi vă puteţi înfrupta din ea, alături de parmezan şi nuca prăjită.

Fiecare ingredient face din această salată un bol cu energie şi proprietăţi benefice pentru organism, uşor de digerat. Iar nuca aduce un plus de valoare prin proteinele şi mineralele pe care ni le oferă în dar, dar şi prin aroma specială.

Delicatesele Nux delicii vă așteaptă

Găsiți in magazin dulcețuri innobilate cu nucă, zacuște și salată de ardei kapia copt