[vc_row][vc_column][vc_column_text]Dincolo de faptul că suntem pasionaţi de gustul bun şi de proprietăţile extraordinare ale păstrăvului, am descoperit că acesta nu are nevoie de artificii culinare pentru a deveni, rapid, simplu şi sănătos o cină completă din toate punctele de vedere. Una dintre reţetele noastre preferate este păstrăv la cuptor, pe pat de ardei graşi. Atât de simplă pe cât am spus-o, atât de gustoasă pe cât nici nu ne aşteptam.

Am curăţat foarte bine peştele, apoi, am pus pe o tavă mai înaltă puţin ulei de măsline. Înainte să aşezăm peştele în tavă, am creat foarte rapid, un pat din ardei graşi. Parctic, am desfăcut un ardei de culoare roşie şi unul de culoare verde, de dimensiuni medii şi am tapetat cu ei vasul.

În interiorul peştelui am pus câteva fâşii din aceiaşi ardei (de data asta tăiaţi Julien) şi câţiva căţei de usturoi, după gust, pentru aroma care închide cercul.

Am încălzit cuptorul la 180 grade şi am lăsat peştele circa 45 de minute, iar pe la jumătatea timpului, l-am întors o dată.

În plus, nu ai nevoie de garnitură extra. Cel mult, câteva feliuţe de pâine prăjită unse cu ulei de măsline sau câteva feliuţe de brânză sărată, pentru iubitorii de gusturi mai sărate.[/vc_column_text][vc_empty_space][vc_row_inner el_class=”author”][vc_column_inner][vc_column_text el_class=”authorInfo”]

Aceasta poate fi o cină în cursul săptămânii pe care o puteţi prepara, în maxim o oră, chiar şi după ce aţi venit de la job. Gustul fraged al păstrăvului cu dulceaţa ardeiului gras fac o echipă de succes.

[/vc_column_text][/vc_column_inner][/vc_row_inner][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_cta h2=”Delicatesele Nux delicii vă așteaptă” h2_font_container=”font_size:20px” h2_use_theme_fonts=”yes” h4=”Găsiți in magazin dulcețuri innobilate cu nucă, zacuște și salată de ardei kapia copt” h4_font_container=”font_size:14px” h4_use_theme_fonts=”yes” shape=”square” style=”flat” color=”grey” add_button=”right” btn_title=”Magazin” btn_style=”flat” btn_color=”warning” btn_align=”right” btn_i_icon_fontawesome=”fa fa-shopping-cart” use_custom_fonts_h2=”true” use_custom_fonts_h4=”true” btn_link=”url:https%3A%2F%2Fwww.nuxdelicii.ro%2Fmagazin%2F|||” btn_button_block=”true” btn_add_icon=”true” btn_custom_onclick=”true” el_class=”author”]

[/vc_cta][/vc_column][/vc_row]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Explore More

Marius Tudosiei, promotorul mâncărurilor sănătoase și creative

[vc_row][vc_column][vc_column_text]Marius, hard working băcan de când s-a născut, visează mâncăruri creative, respectă ingredientele, gătește cu bucurie și… iubește nucile. Titulatura este pusă’n cui și libertatea de a te juca liber

Nuca în preparate!

[vc_row][vc_column][vc_column_text]Încercăm, cu fiecare moment festiv, să combinăm preparate tradiţionale care sunt foarte gustoase, dar au şi pecetea timpului, a amintirilor frumoase cu reţete noi, fresh, sănătoase, care să ne încânte

Calendar de grădinar! Cum ai grijă de grădina ta în luna iunie?

[vc_row][vc_column][vc_column_text]În fiecare an trăim emoţia aşteptării… a  momentului când grădina intră în ritmul ei şi a întregului proces prin care trecem împreună, de la plantare, răsaduri, creşterea şi transformarea plantelor,

Sucuri naturale de vară! Pink Peack

[vc_row][vc_column][vc_column_text]Faceți din weekend-urile de vară, mini-vacanţe de neuitat. Pentru că azi este sâmbătă, vă recomandăm: o baie de soare, o pălărie şic, ochelari de soare şi un… Pink Peach: combinaţia