Cum mâncăm raţional, cu Dr. Mihaela Posea

Cum mâncăm raţional, cu Dr. Mihaela Posea

Mulţi ne dorim să „mâncăm sănătos”, puţini ajungem să o şi facem. Şi, de fapt, cu cât cercetăm mai mult, cu atât parcă devenim tot mai bulversaţi de o sumedenie de informaţii: cu fibre, fără fibre, super fructele sau toate fructele, dieta cu proteine sau dieta cu carbohidraţi şi tot aşa, în lumea noastră cu milioane de opţiuni, pare că nu găsim formula magică. Tocmai de aceea, ne-am întâlnit cu doamna doctor Mihaela Posea, medic specialist diabet, nutriţie, boli metabolice la Clinica Smart Nutrition., pe care am rugat-o să ne explice cele mai importante noţiuni ale nutriţiei şi, implicit, micile secrete ale unei vieţi armonioase.

Sunteţi medic specialist în Diabet, Nutriție și Boli Metabolice. Care este legătura între toate aceste segmente?

Specialitatea Diabet, Nutritie şi Boli Metabolice este specialitatea care asigură în România pregătirea medicală tratării pacienţilor care suferă de diabet zaharat, celor care suferă de obezitate sau alte probleme legate de greutate, şi celor care suferă de boli metabolice. Partea de nutriţie este pentru mine, pe lângă pregătirea formală şi stagiile de practică din Statele Unite, o pasiune şi un domeniu continuu de studiu şi perfecţionare pentru lucrul meu cu pacienţii în Clinica Smart Nutrition.

Aţi susţinut o prezentare, în 2016, “Mâncăm emoţional sau raţional”. Care este concluzia care ne-ar ajuta să alegem corect?

Alegerea sănătoasă este întotdeauna alimentaţia raţională. Din păcate, mâncatul emoţional apare la multe persoane şi nu are legătură cu nevoile organismului. De aceea, ghidurile internaţionale pentru managementul obezităţii recomandă psihoterapia ca făcând parte din abordarea pacientului cu probleme de greutate.

Dacă aţi fi nevoită să alegeţi doar 5 legume din tot ce există în lume, ce aţi alege şi de ce?

În mod ideal, aş alege 5 legume de sezon, de culori diferite, în fiecare zi.

Dar, fructe?

În mod ideal, aş alege 3 fructe de sezon, de culori diferite, în fiecare zi.

Sunt oameni care spun că nu le plac fructele, că nu simt nevoia să mănânce fructe sau, în unele cazuri mai rare, legume. De ce există această reacţie şi ce ar fi recomandat să facem în aceste situaţii. Putem renunţa la fructe?

Fructele asigură un aport important de vitamine în organism. Ele pot fi asigurate din consumul de legume variate. Recomandările pentru stil de viaţă sănătos includ însă şi consumul de fructe, şi consumul de legume în fiecare zi.

Există dilema: fructe sau suc de fructe? Ce este mai sănătos?

Consumul fructelor în stare naturală este varianta cea mai benefică pentru organism, asigurându-se astfel aport de vitamine şi fibre.

Există dependenţă de zahăr şi dacă da, cum poate fi tratată?

Nu sunt încă suficiente dovezi ştiinţifice care să confirme dependenţa de zahăr la oameni.  Există însă studii pe animale care dovedesc că, în urma consumului de zahăr, apar reacţii în creier asemănătoare celor care apar în urma consumului de droguri. Problema din spatele unui consum necontrolat de zahăr este, în majoritatea cazurilor, legată de mâncatul emoţional şi se tratează în echipă, de către nutriţionist şi psihoterapeut.

Când spunem: sunt prea multe fibre?

În realitate, pacienții se confruntă cu o cantitate prea mică de fibre în alimentaţie, nu prea mare.

Ce aţi vrea să le spuneţi adolescenţilor care doresc să devină vegetarieni, încă de la 16 ani?

Alimentaţia vegetariană, definită prin excluderea cărnii, dar păstrarea altor surse de proteine animale (lactate, ouă, peşte) poate asigura organismului aportul de micro şi macronuţrienţi necesari creşterii şi dezvoltării. Este nevoie de mult mai multă atenţie, timp şi creativitate pentru a echilibra un astfel de regim alimentar.

Dietele pe bază de proteine pot afecta sănătatea oaselor?

Orice dietă dezechilibrată poate afecta sănătatea pacientului. De aceea, pacienţii trataţi în clinica noastră urmează planuri alimentare personalizate.

În ce tip de diete credeţi?

Cred în dietele de slăbit echilibrate, cu restricţie calorică adecvată fiecărui pacient, care se pot transforma cu uşurinţă într-un stil de viaţă pe care pacientul să îl poată menţine pe termen nedefinit.

Cum ne luăm suficient calciu pentru organism?

Alimentaţia echilibrată, care cuprinde toate grupele alimentare, poate asigura aportul de calciu necesar organismului. Există alimente care au un conţinut mai bogat în Calciu per 100 g, precum: parmezan, seminţe de susan, branza de capră maturată.

Ce recomandaţi persoanelor care au în familie rude cu diabet sau boli care ţin de metabolism?

Faptul că un pacient are în familie rude cu aceste boli, îl obligă la mai multă atenţie în privinţa regimului alimentar, pentru a se asigura că are o greutate normală pentru înălţimea şi vârsta lui. De asemenea, recomand monitorizare regulată prin  analize de sânge care să verifice prezenţa acestor boli şi intervenţie atât nutriţională, cât şi medicamentoasă, atunci când se confirmă diabetul zaharat dezechilibrat.

„O meta-analiză a eficacității diferitelor diete folosite pentru a obține scăderea în greutate a demonstrat că orice dietă hipoglucidică sau hipolipidică poate determina o modificare semnificativă a greutății. Prin urmare, dieta cea mai bună se alcătuieşte pentru fiecare pacient în parte, în funcţie de rezultatul investigaţiilor de metabolism, program, preferinţe şi obiective.”

Delicatesele Nux delicii vă așteaptă

Găsiți in magazin dulcețuri innobilate cu nucă, zacuște și salată de ardei kapia copt