Fructul lunii iulie: CAISA

Fructul lunii iulie: CAISA

Luna iulie este o lună bogată şi, oricât de capricioasă ar putea fi uneori, aşa cum este anul acesta, ne oferă în dar multe cadouri excat din inima naturii. Dintre toate fructele lunii iulie, vedeta noastră este caisa. Tocmai weekend-ul trecut am fost în vizită la unchii de lângă Dunăre şi, chiar acolo, în grădina din spate, am întâlnit cele mai portocalii  şi mai dulci caise. Iar, dacă vă urcaţi pe un scăunel sau pe o scară pentru a le culege, aşa cum am făcut eu, senzaţia de plinătate şi miracol vă va învălui.

A fost odată ca niciodată… o caisă

Denumită ştiinţific Prunus Armeciaca, această minge colorată şi delicioasă provine din familia Rosacea şi, se spune că, a fost cultivată iniţial în China.  Asta doar până când a fost descoperită de perşi şi făcută celebră în întreaga lume.

Bogăţia caiselor

Nu de puţine ori aţi auzit nutriţionişti care au trecut caisele pe lista SUPER ALIMENTELOR şi nu întâmplător. Caisele poartă cu ele valori mari nutriţionale: vitamine cât curpinde (vitamina A, E, K) la care se adaugă cantităţi mici din toate celelalte vitamine pe care le cunoaştem.

În plus, ce le face şi mai celebre este cantitatea mare de minerale: cupru, potasiu, mangan, fosfor şi magneziu. Iar, ca majoritatea fructelor, reprezintă o sursă inepuizabilă de fibre.

De ce tocmai… caisele?

1. Cancer: studiile au arătat că aceste fructe conţin un compus numit B17 care ajută în tratarea cancerului. Iar, conţinutul ridicat de vitamina A şi C stimulează sistemul imunitar, combatând celulele care cauzează cancerul.

2. Sănătatea ochilor: bogate în vitamina A, C, carotenoide şi beta-caroten, caisele reduc riscul apariţiei problemelor de vedere. Ele conţin un antioxidant numit Zea Xanthin care controlează funcţiile de filtrare a luminii şi, astfel, simplul consum de caise îmbunătăţeşte vizibilitatea.

3. Constipaţia: fibra solubilă din caise – pectina – ajută la tratarea constipaţiei. Consumul de caise este recomandat persoanelor care suferă de sindromul intestinului iritabil.

4. Sarcină: foarte benefice pentru femeile însărcinate, caisele ajută la creşterea şi dezvoltarea fătului. Cele mai recomandate sunt caisele uscate pentru că acestea conţin cantităţi mari de fibre.

5. Acnee: proprietăţiile anti-inflamatorii ale uleiului de caise ajută la tratarea acneei şi roşeaţa tenului. Sucul de caise este foarte bun pentru tratarea scabiei, arsurilor solare şi a eczemelor.

Pe lângă aceste proprietăţi vindecative, caisele sunt miraculoase pentru combaterea afecţiunilor cardiace, dar şi pentru prevenirea anemiei datorită sursei bogate de fier. În plus, uleiul de caise este considerat anti-asmatic, cu putere de eliberare a stresului şi presiunii asupra sistemului respirator.

Delicatesele Nux delicii vă așteaptă

Găsiți in magazin dulcețuri innobilate cu nucă, zacuște și salată de ardei kapia copt